Repararea și hidroizolarea teraselor poate fi un proces lung și complicat. De aceea este indicat să apelați la firme specializate și să știți care sunt soluțiile științifice de hidroizolare.
Condițiile meteorologice dure, uzura și modificările atmosferice pot crea fisuri adânci pe terase și acoperișuri. Și, dacă nu este hidroizolată sau prost construită, este posibil ca apa să se scurgă prin îmbinările comune dintre pereți și acoperiș și să distrugă atât pereții interiori cât și cei exteriori din cauza umezelii.
Există astăzi o mulțime de metode improvizate de hidroizolare care oferă câteva soluții rapide și metode vechi de hidroizolație a acoperișurilor, cum ar fi smoala fierbinte, tencuială sau soluție chimică. Deși ar putea reprezenta o soluție bună pe moment, după câteva ploi abundente și fluctuații de temperatură, este foarte probabil să se producă din nou fisuri și scurgeri la nivelul terasei. Deoarece aceste soluții temporare adaugă doar o peliculă între tencuială și vopsea, nu reprezintă o soluție fiabilă pe termen lung.
Alegerea hidroizolației potrivite pentru terasa sau acoperișul dvs.
Dacă sunteți în căutarea unor soluții de hidroizolatii fiabile, pe termen lung, iată ce trebuie să aveți în vedere:
Forța de lipire
Este foarte important cât de bine se prinde de suprafața terasei hidroizolația, indiferent dacă este membrană bituminoasă, membrană lichidă poliuretanică sau orice altă soluție. Membrana bituminoasă poate să vă restricționeze modul de aplicare dacă suprafața terasei este una denivelată. Capacitatea de lipire este influențată, de asemenea, de cât de flexibil și elastic este produsul.
În general, membranele lichide, care se aplică cu ajutorul unui trafalet sau prin pulverizare, pot acoperi cu succes și suprafețe mai speciale.
„Sudarea” crăpăturilor
Cele mai citite articole
Această proprietate determină capacitatea unei soluții hidroizolante de a acoperi toate fisurile apărute în substratul acoperișului și terasei. În caz de deteriorare severă a acestora, o hidroizolație de calitate trebuie să aibă capacitatea de „sudură” a crăpăturilor existente și prevenirea reapariției lor în viitor.
Rezistența
Soluțiile adecvate de hidroizolare rezistă mult, deci dacă umezeala și fisurile apar pe acoperiș și pe pereți în fiecare an chiar și după ce ați hidroizolat terasa, metoda aleasă de dvs. nu este una bună. Ținând cont de acest lucru, este important să vă asigurați că optați pentru soluții profesionale de hidroizolatii terase și produse care pot rezista ani de zile.
Este esențial ca materialul să fie unul de înaltă calitate, elastic și rezistent, astfel încât hidroizolația să fie eficientă. Cel mai bine ar fi să optați pentru materialele care și-au dovedit eficiența cu adevărat, cum ar fi membranele EPDM (membrană monostrat de cauciuc sintetic, compusă din etilen-propilen-dien-monomer amestecat cu negru de fum, uleiuri, agenți de vulcanizare și alți agenți ajutători).
Proprietăți adezive
Această proprietate vă ajută să vă asigurați că reparațiile rămân rezistente la apă și rămân bine prinse permanent. Chiar și cele mai bune reparații se pot destrăma cu ușurință atunci când sunt expuse la apă, deci este important ca un produs hidroizolant să aibă o bună proprietate adezivă pe suprafețe.
Rezistență la căldură și UV
În România, temperatura în lunile de vară poate fi foarte ridicată, provocând daune grave acoperișului și terasei, încălzind rapid și interiorul locuinței, în special pentru persoanele care locuiesc la ultimul etaj. Rezistența la căldură și la razele ultraviolete vă asigură că acoperișul reflectă căldura, oferind eficiență energetică și răcoare în interiorul locuinței.